Misiunea Agape

lucrători la secerişul Domnului

În nimeni altul nu este mântuire

Luca 9:23-25

“Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va mântui. Şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi?”

Neemia 4 : 19, 20

"Am zis mai-marilor, dregătorilor şi celuilalt popor: „Lucrarea este mare şi întinsă, şi noi suntem risipiţi pe zid, departe unii de alţii. La sunetul trâmbiţei să vă strângeţi la noi, spre locul de unde o veţi auzi. Dumnezeul nostru va lupta pentru noi.”

Viziunea misiunii

Limba greacă (limba Noului Testament) folosește mai multe cuvinte pentru a descrie și defini dragostea. Cel mai folosit cuvânt este „agape”. Acesta se referă la „dragostea” pe care Dumnezeu și-o arată față de noi. Este o dragoste imparțială, necondiționată, care se jertfește: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16).

Dăruirea Fiului Său pentru iertarea păcatelor noastre a fost facută pentru toți oamenii, fără nici un fel de discriminare. De la acest model de „dragoste” am luat și numele de MISIUNEA „AGAPE” cu dorința de a păși pe urmele lui Hristos, motivați de dragostea ,,agape”, adică dragostea care se jertfește.

Nevoile misiunii

Ogorul Domnului este atât de larg și atât de divers, iar în întâmpinarea diferitelor probleme ale celor pe care trebuie să-i slujim, cea mai acută problemă este nevoia ca Domnul să mai “scoată slujitori la seceriș”. O altă nevoie este susținerea în rugăciune și alta este implicarea financiară. Acestea sunt de fapt instrumentele sau lucrurile necesare pentru a putea împlini multe alte nevoi ale semenilor noștri. În lucrarea de misiune avem ca prioritate „mântuirea sufletului”, dar numeroasele nevoi ale oamenilor adesea ne copleșesc: ajutor social, intervenție medicală, afecțiune emoțională sau nevoia de un prieten sau un părinte care să le fie alături.

Dorința Misiunii „Agape” este ca toți oamenii să fie mântuiți, iar rugămintea și ajutorul ce-l cerem credincioșilor este motivat de acest verset biblic: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi, dar, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui” (Matei 9:37, 38).

Situația lucrării

până în prezent, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Voluntari
~ 0
Localități
1 +
Familii misionare
0
Evanghelie
1
Our Partners